VIDEO | Rafila: „Mi se pare inacceptabil ca personalul medical să nu abă interes, empatie, să nu își faci datoria atunci când trebuie”

Publicat: 05/09/2023, 23:19
Actualizat: 05/09/2023, 23:25

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Rafila spune că nu înțelege cum se poate ca unii medici să fie lipsiți de empatie, acesta amintind și de jurământul lui Hippocrate, care este un jurământ rostit de toți absolvenții de medicină care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Două cazuri recente „au fost foarte greu de înțeles” pentru ministrul Sănătății, anume situația de la Urziceni (o femeie de 24 de ani a ajuns să nască pe trotuarul din fața spitalului) și cel în care o gravidă din Gorj a fost operată de hernie. „Au fost foarte greu de înțeles, dar nu din punct de vedere al ministrului Sănătății, ci din punct de vedere al unui om, iar apoi medic”.

„Avem o reglementare, un jurământ care este menționat într-o lege din 2006, acolo unde se discută despre Colegiul Medicilor. Mie mi se pare absolut inacceptabil pentru personalul medical, fie că discutăm de medici, fie că sistem de asistenți medicali, să nu ai interes, să nu ai empatie, să nu îți faci datoria atunci când trebuie să ți-o faci, pentru că la ambele spitale exista personal medical de gardă, exista medic de gardă, n-are importanță dacă era pe specialitate. Toți am făcut acest lucru în facultate, am asistat nașteri”, a declarat ministrul Sănătății.

Conform acestuia, Colegiul Medicilor ar trebui să ia măsuri în momentul în care un medic nu își face datoria.

Rafila: „Colegiul Medicilor are o responsabilitate față de pacienți”

„În cazul de la Botoșani era clar că sarcina era oprită în evoluție și trebuie să intervii. La nivelul spitalului din Botoșani nu exista niciun fel de protocol care să explice ce trebuie să faci, dar trebuie să fii sigur că pacienta nu este la risc și trebuie să intervii, nu să stai să aștepți până dimineață. Sigur, poți să te odihnești când nu ai pacienți, dar nu este normal să dormi când pacienții tăi nu primesc asistență medicală. Noi am sesizat inclusiv Colegiul Medicilor, care are o responsabilitate nu numai față de medici, are o responsabilitate față de pacienți. Este normal ca această organizație să își apere medicii când își fac datoria, dar să ia măsuri când nu își fac datoria”, a încheiat Alexandru Rafila.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Localitatea din Italia unde poţi cumpăra o casă cu un euro. Oferte de nerefuzat la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
De anul acesta, se va putea circula pe autostradă, de la București la Focșani
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data...
Semnele zodiacale cu cele mai puternice trăiri pe 20 Noiembrie 2024
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Momente de coșmar pentru Cristina Spătar: "A venit cu toată viteza și a intrat în...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman